Nu

Nu putem gândi toți la fel, indiferent cât avem în comun. Nu putem gândi toți la fel, indiferent cât avem. Nu putem gândi toți la fel, indiferent. Nu putem gândi toți la fel. Nu putem gândi toți. Nu putem. Nu. Nu facem. Nu facem toți. Nu facem toți bine. Nu facem toți bine, deși avem. …

Advertisements

Un tu și un eu

Va ninge peste noi. Și poate, vom ninge unul peste altul. Vor curge multe ploi Dar poate noi vom privi doar tot înaltul. Vor veșteji petale multe. Dar poate vom sădi grădini. Vor trece norii peste munte Și noi cu ei, către lumini. Vor trece sori. Sau numai unul, dar în reale străluciri. Vom naște …

Sete

https://youtu.be/OEtJacCqYQs Culori pe frunze săltărețe, Ori mai mai bombate, ori mai bețe, Din flori, din șovârf la uscat Sau chiar din pernele din pat, Prin salturi verzi parcă cerșesc Al cerului cadou firesc. Lumina arde. Noaptea oftează. Pământ din greu roua păstrează. Ierburi fâșâie-n uscăciune Și perforări frunza răpune. Țârâie aerul uscat, Foșnește doar către …

Basic base

Eu și stele. Eu și luna. Numai una. Eu și ploaia și furtuna. Numai una. Eu și codrul. Și cu umbra. Numai una. Eu și marea. Eu și valul. Numai malul. Eu și cerul. Eu stingherul. Numai unul. Eu și hăul. Eu și zborul. Numai dorul. Eu și noaptea. Eu și ziua. Piua piua. Eu …

Jocul cu focul

- Cum de-i stârnesc pe toți în toate Și trupu-mi strigă nefiresc Și plăsmuiesc povești în noapte Și doar la tine mă gândesc? Îmi urlă porii a dorință, Se soarbe viața în privire. La tine simt doar neputință. Prezența-ți mi-e doar amăgire. Eu curg și scurg și mă revărs, Îmi muge creierul de ceruri. Simt …

Iluzia

Dintre cădere și trecut, Aleg să fur urmarea. Dintre nimic și absolut Aleg să simt chemarea. Dintre a tace și-a crea Eu aleg totuși timpul. Dintre un poate și-a putea, Aleg să nu rup ritmul. Ce false clipe noi creăm În alegând o soartă, Ce de iluzii îndurăm Cu timpul ce ne poartă! De ni …

Rugă, Lună

Luna plină, fie-ți milă, Cheamă-n mine somn adânc, Nu mai fi așa senină Când privești la un nătâng. Culcă pleoapa, tu lumină, Lasă-mă să dorm te rog. Am nevoie doar de tihnă. Noaptea asta să fiu orb. Ne uităm unul la altul. De m-ascund, te simt pe cer Și îți simt întreg înaltul Și mă …